Recomandari Lenjerii Horeca Află care sunt cele mai bune materiale pentru confecționat lenjerii de pat hotel

Află care sunt cele mai bune materiale pentru confecționat lenjerii de pat hotel

Ca proprietari sau manageri de hotel, cu siguranță că sunteți conștienți de faptul că invitația la un grad înalt de confort nu va veni doar din spațiile pe care le pregătiți pentru oaspeți. Alegerea celui mai bun material de confecționat lenjerii de pat pentru hotel reprezintă și ea o necesitate în vederea asigurării celui mai potrivit grad de comoditate.

Lenjeriile practice, rezistente și calitative, oferite de industria textilă, merită să se bucure de toată atenția cuvenită. Și dacă tot a venit vorba despre lenjeriile de pat calitative pentru hotel, ce-ar fi să vă facem alegerea mai ușoară, prezentându-vă cele mai bune și apreciate materiale în industria hotelieră?

Material damasc în dungi

Materialul Damasc în dungi folosit la confecționarea lenjeriilor de pat pentru hotel este calitativ și foarte interesant, iar proprietățile acestuia îl recomandă ca fiind o opțiune foarte avantajoasă:

‒ are la bază un fir foarte fin, bumbac natural, este mătăsos și are o strălucire aparte;

‒ modelele atrăgătoare sunt obținute prin diferite tehnici de țesut;

‒ are o țesătură cu durabilitate crescută la uzură și spălări repetate;

‒ își păstrează caracteristicile calitative pentru o bună perioadă de timp;

‒ nu se scămoşează și nu se îngălbenește;

‒ netede și moi, lenjeriile de pat din damasc oferă clienților un confort superior;

‒ deși are o grosime considerabilă, damascul oferă confort atât în sezonul cald, cât și în sezonul rece, adaptându-se de minune condițiilor din orice dormitor.

Spălarea la temperaturi înalte a lenjeriilor din damasc nu provoacă şifonare. În ciuda unei utilizări constante, damascul este un material extrem de confortabil, care se prezintă excelent în orice condiții, chiar și după ani buni de la achiziționare. În plus, damascul în dungi oferă dormitorului un decor inedit, stil și personalitate, care, împreună cu durabilitatea și confortul, îl transformă într-un material premium în confecționarea lenjeriilor de pat pentru hotel.

Material tesatura bumbac alb

Atunci când doriți să mergeți la sigur cu cea mai bună lenjerie de pat, puteți alege fără nicio urmă de îndoială materiale 100% bumbac natural. Recunoscute pentru calitatea țesăturii și texturii, lenjeriile de pat 100% bumbac alb folosite în hotel conferă dormitorului un aspect sofisticat și rafinat, fiind printre cele mai căutate de clienți.

Principalele avantaje ale țesăturii de bumbac alb:

‒ fibrele de bumbac ușoare și poroase formează o țesătură moale, plăcută la atingere;

‒ previne transpirația, prin capacitatea mare de absorbție a apei;

‒ are proprietăți de respirabilitate excelente, lăsând aerul să treacă și pielea să respire;

‒ este hipoalergenică, potrivindu-se perfect persoanelor cu hipersensibilitate a pielii;

‒ are o utilitate și durabilitate bună, fiind stabilă chimic în fața substanțelor acide și alcaline;

‒ suportă temperaturi ridicate (inclusiv sterilizate, fiind sigure pentru nou-născuți), fără a-i fi afectate durabilitatea sau calitatea;

‒ nu se scămoşează după spălare;

‒ conductivitatea termică scăzută o face perfectă atât pentru iarnă (păstrează căldura corpului), cât și pentru vară (protejează pielea de căldură/transpirație).

Lenjeriile din material 100% bumbac alb au o ţesătură rezistentă la spălări repetate și, implicit, la uzura în timp, asigurând o atmosferă fresh în dormitor, zi de zi. Au proprietăți foarte mici de elasticitate (aproape că nu se întind) și pot fi călcate chiar și la temperaturi ridicate, asigură un somn sănătos, iar cu fiecare spălare ele devin din ce în ce mai moi, oferind ani întregi de confort.

Material alb percale

Țesătura percale este recunoscută pentru calitatea premium pe care o are, pentru finețea și durabilitatea crescută la uzură sau spălări repetate. Moi și netede, lenjeriile de pat confecționate din material alb percale oferă, de fiecare dată, un confort superior, păstrându-și proprietățile calitative pentru mult timp.

Lenjeria albă percale induce o stare de confort și liniște, stilizând dormitorul cu o țesătură de lux, folosită de hotelurile de minimum 4 stele, datorită gradului ridicat de rezistență la utilizări și spălări repetate.

Materialul alb percale reprezintă alegerea supremă în materie de eleganţă și utilitate pentru lenjeriile de pat folosite în industria hotelieră, prin:

‒ bumbacul fin utilizat, dublu albit, cu aspect mat și extrem de elegant;

‒ densitatea mare, țesătura finală ușoară și mătăsoasă;

‒ textura aerisită și mai moale cu fiecare spălare;

‒ durabilitatea garantată de densitatea firelor de bumbac;

‒ rezistența la uzură și absența celebrelor scame la suprafață, chiar și după utilizări prelungite;

‒ absorbția excelentă a umezelii, permițând o bună reglare a temperaturii corpului indiferent de anotimp;

‒ atingerea delicată care va asigura oaspeților un somn liniștit și iluzia confortului de acasă;

‒ rezistența lenjeriilor de pat confecționate din el, ce duce la economie pe termen lung.

Percalul reprezintă o pânză netedă și subțire de bumbac, țesută într-un mod strâns, prin straturi intercalate (un fir pe deasupra, un alt fir pe dedesubt). Firele de bumbac pieptănate, mai lungi, țesute strâns, formează o țesătură care nu se va scămoșa în timp și își va păstra atingerea delicată. Utilizarea prelungită a materialului îi conferă acestuia mai multă flexibilitate, iar datorită atingerii sale moi, care nu irită, percalul este recomandat inclusiv persoanelor cu pielea mai sensibilă.